toate sectiunile

Echinocţiul de primăvara - 20 martie 2013. Astăzi ziua va fi egală cu noaptea

20 mar 2013

Astăzi, 20 martie, marcăm începutul primăverii astronomice prin echinocţiul de primăvară, când ziua va fi egală cu noaptea.

Echinocţiul de primăvara - 20 martie 2013. Astăzi ziua va fi egală cu noaptea

Echinocţiul de primăvară se produce în jurul datei de 20 martie când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.

După cum este cunoscut, mişcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mişcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor şi nopţilor la diferite epoci ale anului, datorită poziţiei aproximativ fixe în spatiu a axei de rotaţie a Pământului, precum şi a înclinării sale faţă de planul orbitei acestuia.

Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27' .

La momentul echinocţiului de primăvăra Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cereşti în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie miţcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopţilor, indiferent de latitudine.

La latitudinile ţării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ţi valoarea medie a înălţimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est şi apune în punctul cardinal vest.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (faţă de cea a nopţii) va fi în continuă creştere, iar cea a nopţii (faţă de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstiţiului de vară.

Evident, descrierea de mai sus este valabilă doar pentru latitudinile nordice ale Terrei. În emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers, astfel ca în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar in cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte 6 luni.

Când va mai avea loc echinocţiul de primăvară în anii următori:

2014 - 20 martie

2015 - 21 martie

2016 - 20 martie

2017 - 20 martie

2018 - 20 martie

2019 - 20 martie

2020 - 20 martie


Autor:
Carmen Ulian
Sursa:
astro-urseanu.ro
Sursa-foto:
Shutterstock publimedia
Taguri:
echinoctiu de primavara, ziua egala cu noaptea, eveniment, 20 martie
Urmareste Apropo.ro prin:
rss
mobile
Citeste si alte articole pe aceeasi tema
 
Stiri din RetetaPerfecta.ro Vezi toate stirile
Friptură din carne de vită în sos de roşii Friptură din carne de vită în sos de roşii

Taie carnea felii. Presară apoi cu făină şi prăjeşte pe ambele părţi, în tigaie. 

 
COMENTARII Comenteaza
  • Nu exista comentarii
COMENTEAZA
Eroare: Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!
Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!