toate sectiunile

Dieta pe timpul sarcinii

1 sep 2006, 650 afisari

O hrana sanatoasa te poate ajuta sa fii pregatita pentru naştere şi sa-ţi menţii energia. Iata mai jos o serie de reguli de urmat pe timpul sarcinii. Ghidul alimentaţiei sanatoase Manânca regulat, în momentul în care simţi ca ţi-e foame,


O hrana sanatoasa te poate ajuta sa fii pregatita pentru naştere şi sa-ţi menţii energia. Iata mai jos o serie de reguli de urmat pe timpul sarcinii.

Ghidul alimentaţiei sanatoase

Manânca regulat, în momentul în care simţi ca ţi-e foame, şi alege alimentele astfel încât sa-ţi asiguri necesarul de nutrienţi.

Dieta zilnica ar trebui sa includa fructe şi legume proaspete, mai ales citrice şi legume cu frunze verzi care conţin acid folic, carbohidraţi, precum pâine, paste, cereale şi cartofi, carne slaba, peşte gras, care conţine niveluri ridicate de acizi graşi esenţiali, lapte şi produse lactate, precum iaurt şi brânza proaspata de vaci.

Ouale, fasolea boabe şi lintea sunt alimente sanatoase, dar acestea se consuma cu moderaţie.

Studiile au indicat ca mamele care manânca peşte o data pe saptamâna prezinta riscuri mai mici de a naşte prematur. Peştele gras, precum tonul proaspat (nu cel din conserva), macroul, sardinele şi pastravul, are o influenţa benefica asupra vederii copilului. Totuşi, daca eşti însarcinata, nu mânca mai mult de doua porţii de peşte pe saptamâna. Evita sa manânci rechin sau peşte spada şi limiteaza consumul de ton, maximum doua porţii de ton proaspat sau patru conserve de ton pe saptamâna. Peştele de acest tip conţine un nivel ridicat de mercur care poate afecta dezvoltarea sistemului nervos al fatului.

Bea multe lichide, apa sau sucuri de fructe şi legume diluate. O buna hidratare a corpului previne oboseala şi durerile de cap şi are un efect benefic asupra vezicii urinare şi a rinichilor.

Dietele vegetariene/ lacto-vegetariene

Aceste diete pot fi urmate pe timpul sarcinii daca se asigura necesarul de nutrienţi care s-ar obţine din produse din carne. Totuşi, daca dieta nu este echilibrata, s-ar putea sa fie nevoie sa luaţi suplimente de vitamine. De exemplu, vitamina B12 se poate gasi în produse de soia sau suplimente. Vitamina D, necesara sistemului osos, se poate lua tot din suplimente. Fierul este, de asemenea, o minerala foarte importanta. Este extrem de important sa discuti despre aceasta problema cu medicul obstetrician.

Siguranţa alimentelor

Pe perioada sarcinii organismul este mai sensibil, ceea ce înseamna ca unele infecţii minore se pot agrava. Pentru a evita astfel de situaţii urmeaza aceste reguli:

Prepara carnea foarte bine şi spala cu atenţie fructele şi legumele pentru a evita infecţiile cu toxoplasmoza care pot afecta dezvoltarea fatului.

Daca trebuie sa schimbi aşternutul de nisip al pisicii sau sa gradinareşti, poarta manuşi pentru ca toxoplasmoza se gaseşte în fecalele acestei feline. Nu lasa animalele de casa sa se apropie de zonele în care gateşti.

Evita brânzeturile cu mucegai, precum Brie sau Camembert şi brânza cu mucegai albastru, precum Stilton. Acestea conţin listeria, care poate produce avort sau naştere prematura. Ar trebui sa eviţi brânzeturile moi şi laptele de capra. În schimb, brânzeturile tari din lapte de capra, precum halloumi sau feta, se pot consuma în siguranţa. Este bine sa eviţi pateurile din cauza unei eventuale infecţii cu listeria.

Bea numai lapte pasteurizat sau UHT, pentru ca in cazul acestor produse germenii au fost deja distruşi.

Consuma doar oua fierte tari sau omleta pentru a evita infecţiile cu salmonella.

Nu consuma ficat sau produse din ficat pentru ca acestea conţin un nivel ridicat de vitamina A care poate avea un efect negativ asupra fatului.

Evita arahidele şi produsele din arahide pe timpul sarcinii sau daca alaptezi, daca în familie exista cazuri de alergii precum eczema, astm sau febra fânului.

Cofeina

Studiile au indicat faptul ca nivelul ridicat de cofeina poate produce avort spontan. Femeile însarcinate ar trebui sa nu bea mai mult de patru ceşti de cafea pe zi. Trebuie sa se ţina seama şi de faptul ca bauturile pe baza de cola conţin cofeina. Încearca sa bei cafea decofeinizata.

Alcool, tutun, droguri, infecţii

Un pahar de alcool consumat ocazional nu afecteaza sanatatea copilului. În schimb, consumul regulat de alcool poate afecta dezvoltarea creierului fatului.

Daca fumaţi încercaţi sa renunţaţi la acest viciu. Fumatul duce la creşterea nivelului de monoxid de carbon din sânge, reducând nivelul de oxigen necesar fatului, ceea ce îl face vulnerabil la infecţii şi îi afecteaza dezvoltarea. Fumatul poate produce decesul fatului sau naştere prematura. Şi partenerul ar trebui sa renunţe la fumat şi ar trebui sa eviţi locurile în care se fumeaza.

Drogurile, precum cannabis sau ecstasy, sunt periculoase pentru ca ajung şi în sângele copilului. Heroina şi cocaina creeaza probleme serioase de dependenţa şi afecteaza grav fatul.

Bolile infecţioase sunt riscante. Este necesara vaccinarea împotriva rubeolei şi varicelei, pentru ca aceste boli produc probleme de dezvoltare sau naştere prematura.

Angajatorul este obligat sa te mute din post daca rişti sa ai probleme de sanatate din cauza lucrului în mediu toxic sau daca eşti expusa razelor X.

Acidul folic

Acidul folic este o vitamina B care protejeaza tubul neural al fatului în perioada în care nu sunt dezvoltate coloana vertebrala şi creierul acestuia. Un deficit de acid folic poate produce spina bifida şi anencefalie.

Pentru ca este virtual imposibil ca femeile însarcinate sa-şi ia necesarul de acid folic din alimente, este recomandata administrarea de suplimente (400 de micrograme de acid folic pe zi) în timpul primelor 12 saptamâni de sarcina. Acidul folic se administreaza respectând prescripţiile medicului.

Alimente care conţin acid folic: legume cu frunze verzi, cereale integrale, portocale, grapefruit, banane, fasole boabe, leguminoase, lapte, iaurt, suplimente cu drojdie sau extracte de malţ.

Fierul

Alimente care conţin fier: carne, legume verzi, precum broccoli, creson, spanac, varza, nuci (evitaţi arahidele), migdale, leguminoase, precum linte şi bob, cereale integrale, fructe uscate, oua.

Greutatea

Este extrem de important sa ai o dieta alimentara sanatoasa. Este recomandat sa nu urmezi cure de slabire pe perioada sarcinii. Ca regula generala, o femeie însarcinata ar trebui sa ia în greutate între 10 şi 13 kilograme, dar acest lucru depinde şi de greutatea pe care ai avut-o înainte de sarcina, starea de sanatate şi metabolism.

Mediafax


Urmareste Apropo.ro prin:
rss
mobile
COMENTARII Comenteaza
COMENTEAZA
Eroare: Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!
Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!