toate sectiunile

Rusia a sistat livrarea gazelor către Ucraina

16 iun 2014, 69 afisari

Moscova a decis, luni dimineaţă, la 09.00 (ora României), sistarea livrării gazelor naturale către Ucraina.

Rusia a sistat livrarea gazelor către Ucraina
Decizia a venit ca urmare a eşecului negocierilor purtate între cele două părţi la Kiev. Specialiştii susţin că decizia Moscovei reprezintă cel mai dur conflict de pe continent, de la Războiul Rece încoace.
 
Gazprom a sistat livrarea gazelor naturale către Ucraina pentru că susţine că Kievul nu a rambursat o datorie în valoare de 4,5 miliarde de dolari. Cele două părţi au avut mai multe runde de negocieri în ultimele zile, însă Gazprom nu a acceptat soluţia Kievului de a achita suma respectivă în mai multe rate.
 
Gazprom vroia banii până luni dimineaţă, la 09.00 (ora României), şi cum acest lucru nu s-a întâmplat, gazele pentru Ucraina au fost tăiate. Reprezentanţii Comisiei Europene, care mediază conflictul dintre cele două părţi, speră ca între Rusia şi Ucraina să se ajungă la un acord, mai ales în condiţiile în care jumătate dintre gazele naturale ruseşti pentru Uniunea Europeană treceau prin Ucraina.
 
În 2006 şi 2009 s-au mai petrecut incidente asemănătoare, mai ales când Ucraina se considera discriminată din cauza preţului prea mare cerut de Rusia.
 
Imediat după ce au oprit gazele către Ucraina, cei de la Gazprom au anunţat că vor mai livra gaze către Naftogaz doar în cazul în care compania ucraineană de stat plăteşte în avans.


Autor:
Cristian Ionita
Sursa-foto:
mediafaxfoto.ro
Taguri:
ucraina, livrare, sistare, rusia, gaze, decizie
Urmareste Apropo.ro prin:
rss
mobile
Citeste si alte articole pe aceeasi tema