toate sectiunile

Programul "O săptămână la munte" 2014

28 oct 2014, 90 afisari

Programul "O săptămână la munte" se derulează în perioada 2 noiembrie - 19 decembrie. Preţurile la cazare ajung şi la jumătate din valoare.

Programul "O săptămână la munte" 2014

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) au anunţat că lansează cea de-a XII-a ediţie a programului special "O săptămână la munte", care se va derula în perioada 2 noiembrie - 19 decembrie 2014.

"Programul îşi propune să promoveze turismul montan, asigurând accesul la odihnă, la tarife speciale, unui număr cât mai mare de turişti români. Tarifele practicate în cadrul acestui program special de către hotelurile de la munte vor fi neschimbate faţă de anii trecuţi. Aceste tarife sunt cu până la 50% mai mici faţă de tariful de recepţie din această perioadă", se arată într-un comunicat al FPTR.

Tarifele pentru un loc pe un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, sunt de 161 de lei pe sejur pentru un hotel, vilă sau cabană de două stele, 259 de lei pentru o structură de trei stele şi 368 de lei pentru un hotel sau vină de patru stele. Sejururile încep duminica şi se termină vinerea.

Pentru acest an, hotelierii au introdus facilitatea pentru copiii (maxim 2) de până la 7 ani, prin care aceştia pot beneficia de gratuitate dacă sunt cazaţi în camera părinţilor.

De asemenea, sejururile la munte în România la tarife reduse pot fi achiziţionate şi de turiştii din Republica Moldova. Biletele pot fi cumpărate de la agenţiile membre ale Asociaţiei Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT), parteneri FPTR.


Autor:
Carmen Ulian
Sursa:
FPTR
Sursa-foto:
mediafaxfoto
Taguri:
vacanta, program, munte, turismul romanesc
Urmareste Apropo.ro prin:
rss
mobile
Citeste si alte articole pe aceeasi tema
COMENTARII Comenteaza
  • Nu exista comentarii
COMENTEAZA
Eroare: Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!
Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!