toate sectiunile

12 reţete supă cremă

7 mar 2015, 133988 afisari

Supa cremă, fie că este cu toate legumele proaspete de la piaţă, cu ţelină, morcovi, mazăre sau conopidă, este un preparat delicios pentru toate vârstele, dar şi de Post. Dacă vrei să încerci supele cremă alege-o pe cea mai gustoasă dintre cele 12 reţete de supă cremă ce urmează.

12 reţete supă cremă

Supa cremă de legume este un preparat tocmai bun dacă ai declarat război kilogramelor în plus, dar şi în perioada postului. Nu ai nevoie decât de legume proaspete de la piaţă, pofta de a găti şi bucătăria te aşteaptă!

1. Reţetă supă cremă de legume (opţional smântână)

Ingrediente supă cremă de legume (opţional smântână)

2 cartofi

2 morcovi

2 păstarnaci

o ceapă

1/2 ţelina medie

un ardei

200 g conopidă

1/4 legătură pătrunjel

ulei, sare şi piper

supa crema legume

Mod de preparare supă cremă de legume (opţional smântână)

Pentru această reţetă putem folosi orice fel de legume preferăm sau avem la îndemână. Nici felul în care tocam legumele pentru aceasta supă crema nu este bătut în cuie, deoarece acestea oricum vor fi mai apoi pasate, aşa că putem economisi timp şi le putem toca în bucăţi mai mari.

Punem la fiert aproximatv un litru şi jumătate de apă, adăugăm puţină sare şi punem legumele în momentul în care apa începe să fiarbă. Este indicat să punem mai întâi legumele care fierb mai greu (cum ar fi păstarnacul, morcovul, ţelină) şi apoi restul, însă eu nu mi-am mai bătut capul şi le-am pus pe toate în acelaşi timp.

Ţinem legumele la fiert în jur de 20-25 minute, apoi le scotem într-un castron şi lăsam supa crema de legume să fiarbă în continuare la foc mic.

Pasăm legumele cu blenderul (în cazul în care nu avem un blender, putem pasă legumele cu ajutorul unei furculiţe sau chiar le putem trece printr-o sită). Adăugăm treptat în supă piureul de legume obţinut şi amestecăm pentru a ne da seama care este consistenta acesteia. Dacă ni se pare prea groasă, putem subţia supa crema de legume cu puţină apă fierbinte. Mai lăsăm supa crema la fiert încă zece minute, timp în care adăugăm sare (dacă mai este cazul), piper şi o lingură sau două de ulei, iar la sfârşit punem pătrunjelul tocat mărunt. Supa cremă de legume este o reţetă de post, însă la servire putem adăuga şi smântână.

2. Reţetă supă cremă de conopidă

Ingrediente supă cremă de conopidă

450 g conopida

2 cartofi

un morcov

100 ml lapte

100 ml smântână

o linguriţă faină

apă, sare şi piper

supa crema conopida

Mod de preparare supă cremă de conopidă

Desfacem conopida buchetele, tăiem cartofii cubuleţe şi morcovul rondele. Punem la fiert un litru de apă cu sare şi atunci când începe să clocotească adăugăm bucheţelele de conopida şi legumele tăiate. Acoperim oală cu un capac şi lăsam legumele la fiert în jur de 20 minute.

După ce legumele s-au înmuiat, le scoatem cu o paletă şi le punem în vasul în care urmează să le pasam. Pasam cu un blender conopida, cartofii şi morcovul până când acestea se transformă într-un piure destul de subţire. Separat desfacem faina în lapte astfel încât să obţinem un sos alb (nefiert).

Transferăm piureul de conopidă într-o oală şi o punem pe foc. Apoi adăugăm în supă crema de conopida sosul alb făcut din lapte cu făină şi amestecăm, în tot acest timp focul trebuie să fie mic. Pentru a ajunge la consistenţa dorită, peste supa crema de conopida adăugăm şi câteva polonice din zeama în care au fiert legumele (eu am pus trei polonice).

Lăsăm supa crema de conopida la fiert la foc mic aproximativ cinci-zece minute, adică suficient de mult încât să dea în clocot şi apoi o luăm de pe foc. După ce s-a mai răcit un pic, adăugăm smântâna şi amestecăm până când aceasta se încorporează în totalitate în supă crema de conopidă.

3. Reţetă supă cremă de mazăre (opţional cu smântână)

Ingrediente supă cremă de mazăre (opţional cu smântână)

500 g mazăre

200 ml lapte

4 morcovi

2 cepe

o legătură mărar

sare, piper şi ulei

supa crema mazare

Mod de preparare supă cremă de mazăre (opţional cu smântână)

În cazul în care dorim să preparăm o supă crema de post, atunci putem renunţa la cei 200 ml de lapte.

Spălam şi curăţăm legumele, apoi tăiem morcovii rondele groase iar ceapă o tăiem în bucăţi mai mari. Punem la foc un litru de apă, adăugăm puţină sare şi punem ceapă, morcovul şi mazărea la fiert în momentul în care apa începe să clocotească.

Un sfert de oră ar trebui să fie suficient pentru a se fierbe legumele. Însă, pentru mai multă siguranţă, nu strica totuşi să le încercăm. Apoi scoatem legumele din apă în care au fiert şi le punem într-un alt vas. Pasam legumele cu ajutorul unui blender până când legumele se transformă într-o pastă omogenă (putem folosi chiar şi o furculiţă pentru a păsat). Transferăm într-o cratiţă pasta de mazăre obţinută şi o punem la foc.

Adăugăm treptat laptele în supă crema de mazăre, amestecând tot timpul. Apoi punem în acelaşi mod şi o parte din zeama în are au fiert legumele, "reglând" astfel supa crema de mazăre în funcţie de preferinţe. Mai lăsăm supa cremă de mazăre la foc mediu încă 5-10 minute, iar la sfârşit adăugăm mărarul tocat mărunt şi amestecăm bine. Supa crema de mazăre se poate servi cu o lingură de smântână.

4. Reţetă supă cremă de ciuperci

Ingrediente supă cremă de ciuperci

500 g ciuperci

700 ml lapte

1 ceapă

1 lingură de făină

ulei, sare şi piper

supa crema ciuperci

Mod de preparare supă cremă de ciuperci

Tăiem ceapă în bucăţi mai mari şi o punem la călit în câteva linguri de ulei încins (putem înlocui uleiul cu un cubuleţ de unt). Tocam şi ciupercile, dar nu foarte mărunt, pentru că oricum le vom pasă puţin mai târziu. După ce călim ceapă un minut-doua, adăugăm ciupercile şi le lăsăm la foc mediu timp de câteva minute (până ce se evaporă sucul lăsat de ciuperci). După ce au scăzut ciupercile, turnam laptele în supă crema de ciuperci (pentru a fierbe mai repede, putem pune laptele deja cald).

Lăsăm supa cremă de ciuperci la fiert în jur de 15-20 minute, la foc mediu. După ce au fiert ceapă şi ciupercile, oprim focul şi le pasam cu blenderul. În funcţie de cât de subţire este supa cremă, vom mai adăuga sau nu faina. În cazul în care este nevoie, punem din nou supa crema de ciuperci la fiert şi o îngroşam cu făină diluată în câteva linguri de supă. O mai lăsăm cinci minute la fiert, apoi o condimentam după gust cu sare şi piper. Supa crema de ciuperci merge de minune cu crutoane, deci în timp ce este la fiert putem prăji câteva cubuleţe de pâine.

5. Reţetă supă cremă de dovlecei

Ingrediente supă cremă de dovlecei

1 kg dovlecei

250 ml lapte

un morcov

o ceapă

un cartof

o legătură mărar

ulei, sare şi piper

supa crema dovlecei

Mod de preparare supă cremă de dovelecei

Spălam dovleceii, îi curăţăm de coajă şi îi tăiem cubuleţe. În cazul în care dovleceii pe care îi avem sunt mai bătrâni, trebuie să avem grijă să le scoatem şi miezul cu seminţe. Curăţăm de coajă şi celelalte legume (morcovul, ceapă şi cartoful), apoi le tăiem cubuleţe. Pentru că mai apoi le vom pasă, nu are niciun rost să le tocăm mărunt. Punem într-o cratiţă dovleceii şi celelalte legume, turnam laptele şi completăm cu apă (sau lapte) cam atât cât să le acopere. Pentru varianta de post a supei crema de dovlecei, putem să punem numai apă.

Adăugăm puţină sare (şi o lingura-doua de ulei, în cazul în care nu folosim lapte) şi lăsam legumele la fiert circa 20-30 minute. Pentru a obţine o supă crema de dovlecei cât mai aromată, indicat ar fi să punem la fiert odată cu legumele şi o floare cu seminţe de mărar. După ce s-au fiert, pasam cu blenderul dovleceii şi celelalte legume. În cazul în care supa crema de dovlecei ni se pare prea groasă, o mai subţiem cu puţin lapte sau apă şi apoi o mai lăsăm câteva minute la fiert. La sfârşit, tocăm mărarul şi îl adăugăm în supă cremă de dovlecei, după ce am luat-o de pe foc.

6. Reţetă supă cremă de ţelină

Ingrediente supă cremă de ţelină

3-4 ţeline

2 cepe mici

3 cartofi

250 ml lapte

50 g unt

apă sau zeamă de carne

smântână

sare

o legătură de pătrunjel verde.

supa crema telina

Mod de preparare supă cremă de ţelină

Se curăţa ţelina şi ceapă, se spală şi se pun la fiert, fie în apă, fie în zeama de carne. Se lasa să fiarbă 30 de minute, după care se adăuga cartofii, curăţaţi şi spălaţi.

Când legumele au fiert, se strecoară supă în alt vas, se trec legumele prin sită, se subţiază cu laptele şi cu zeama în care au fiert, se sărează, se adăugă untul şi se lasa să fiarbă, pe foc potrivit, până se îngroaşe supa. Se poate servi şi cu crutoane din pâine, prăjite în unt.

7. Reţetă supă cremă de legume şi creveţi

Ingrediente supă cremă de legume şi creveţi

450g creveţi

4 linguri ulei de măsline

1 ceapă mare, tocată

1 bulb mare de fenicul, tăiat mărunt

2 morcovi mari, tocaţi

150ml vin alb sec

1 lingura brandy

400g conserva de roşii tăiate

1 litru supă de peşte

1 linguriţă de paprikă

150ml smântână lichidă

8 creveţi mari

supa crema de creveti

Mod de preparare supă cremă de legume şi creveţi

Prăjeşti ceapă, fenicului şi morcovii în ulei de măsline vreo 10 minute, până ce legumele se înmoaie un pic (într-un bisque autentic, carapacele crustaceelor sunt prăjite de asemenea în ulei - ca să lase aroma - şi apoi mărunţite la blender într-o pastă fină, care îngroaşă supa).Adaugi vinul şi brandy-ul, fierbi 1 minut ca să se evapore alcoolul, apoi adaugi roşiile, supă de peşte şi paprikă. Acoperi şi fierbi 30 de minute, la foc mic. Între timp, tăi creveţii mărunt.

Pui supa într-un blender şi o mixezi până devine cremoasă. Dacă vrei să fie foarte fină, o treci apoi printr-o sită. Ia puţin timp, dar merită.

Pui supa înapoi într-o oală curată, adaugi creveţii şi fierbi 10 minute, apoi o mixezi iar la blender. O laşi la frigider peste noapte, iar înainte de a o servi o încălzeşti într-o oală, după ce ai adăugat şi smântână lichidă. O ornezi cu nişte creveţi traşi în unt şi frunzele de fenicul.

8. Reţetă supă cremă picantă de creveţi

Ingrediente supă cremă picantă de creveţi

300 g. întregi

250 ml smântână dulce

1 cartof mare

1 ceapă medie spre mică;

2 morcovi tineri (eventual o tulpină de ţelină);

fulgi de chili - un sfert de linguriţă, în funcţie de cât sunt de iuţi;

o linguriţă de cognac - facultativ.;

apă, sare.

supa crema picanta creveti

Mod de preparare supă cremă picantă de creveţi

Legumele curăţate se fierb în apă cu sare. Tulpină de ţelina doar în ultimele trei minute. Se scot pe o farfurie şi se păstrează supă pentru risotto-ul de mâine. În apă nouă cu sare adusă la fierbere, cam cât să-i acopere cu un deget, se pun creveţii spălaţi de glazură de gheaţă şi se fierb circa 4 minute împreună cu fulgii de chilli măcinaţi în râşniţa.

Se scot cu o spumieră creveţii şi se curăţa de crusta. Păstraţi câteva bucăţi întregi pentru decor şi ca să le daţi de lucru mesenilor. Ceapă dulce şi cartoful împreună cu creveţii curăţaţi, icrele lor delicioase (aproape o lingură de data aceasta) se pun într-o cantitate mică din apă în care au fiert creveţii şi se pasează fin cu mixerul vertical.

Se aduga restul de supă de creveţi, se îngroaşă cu smântână dulce pusă din belşug, se omogenizează şi se fierb împreună două minute pe foc foarte foarte mic împreună cu linguriţă de cognac. Se stinge focul şi se pun legumele fierte (morcovul şi tulpină de ţelina tăiate bucăţi) Se poate asezona cu frunze verzi de "pătrunjel chinezesc" - coriandru, sau pătrunjel.

8. Reţetă supă cremă de dovleac

Ingrediente supă cremă de dovleac

1 kg de dovleac

2 cepe mici

1 ardei gras roşu

o felie de ghimbir groasă de 0,5 cm

sare, piper

supa crema dovleac

Dovleacul - este sursa de vitamina A pentru organism

Mod de preparare supă cremă de dovleac

Curăţăm dovleacul de coajă şi seminţe şi îl tăiem cuburi cu latura de cca 2 cm. Îl punem la fiert, cu capac, împreună cu ceapă, ardeiul gras şi ghimbirul tăiate cubuleţe potrivite şi apă cât să le acopere 1-2 degete, sare şi piper.

Puteţi înlocui ghimbirul cu 2 căţei de usturoi pe care îi puteţi pune pisaţi în ultimele 15 minute de fierbere. Pasăm totul în blender când sunt fierte legumele şi se mai răcesc. Servim cu iaurt sau smântână.

9. Reţetă supă cremă cu usturoi şi smântână

Ingrediente supă cremă cu usturoi şi smântână

1 litru supă de pui

50 grame unt

2 linguri de făină

10 căţei de usturoi

6-7 cartofi medii

100 ml smântână dulce

crutoane

caşcaval

pătrunjel verde

sare, piper

supa crema cu usturoi

Mod de preparare supă crema de usturoi şi smântână

Se taie cartofii cubuleţe şi căţeii de usturoi în felii. Într-o oală de supă se topeşte untul la foc mic.

Se adauga usturoiul şi se lasă la rumenit 1 minut. Se pun 2 linguri de faină şi se mai rumeneşte puţin după care se adauga supa de pui, cartofii cubuleţe.

După ce fierb bine se pasează şi se adauga smântână. Se ornează cu pătrunjel verde.

10. Reţetă supă cremă de pui cu crutoane

Ingrediente supă cremă de pui cu crutoane

500 g carne de pui;

1 ceapă;

1 rădăcină de pătrunjel;

2 morcovi;

1 păstârnac;

2 cartofi potriviţi;

100 ml lapte;

1 lingura faina;

3 l apă;

crutoane de pâine;

pătrunjel verde;

sare;

piper.

supa crema pui

Mod de preparare supă cremă de pui cu crutoane

Carnea de pui se spală şi se pune la fiert în 3 litri de apă rece, cu un praf de sare. Se spumează de mai multe ori.

Când supa nu mai face spumă, se adăugă legumele (ceapă, pătrunjelul, morcovii şi cartofii), curăţate, spălate şi tăiate în două.

După 40 de minute, când carnea şi legumele sunt bine fierte, se ia vasul de pe foc şi se strecoară totul.

Carnea de pui şi legumele se mixează în robot până devin pasta, apoi se adăugă în vasul cu supa limpede.

Faina se amesteca, separat, cu laptele, cu sarea şi piperul, şi totul se pune în vasul cu supa-crema. Se mai lasa pe foc aproximativ 5 minute.

Supa se serveşte în farfurii, cu pătrunjel verde, tocat fin, şi cu crutoane de pâine.

11. Reţetă supă cremă de broccoli cu crutoane

Ingrediente supă cremă de broccoli cu crutoane

- 1 căpăţână broccoli proaspăt sau o pungă de broccoli congelat

- 2 cartofi curăţaţi şi tăiaţi în patru

- 1 ceapă curăţată şi mărunţită

- 1/2 rădăcină de ţelină

- 1 legătură de pătrunjel/mărar proaspăt

- 2 căţei de usturoi

- sare, piper

- 4-5 linguri ulei de măsline presat la rece

- apă

- iaurt degresat (opţional)

- caşcaval, opţional

Pentru crutoane

- 2 felii de pâine

- 3-4 linguri ulei de măsline presat la rece

- piper, puţin usturoi granulat

supa crema broccoli

Mod de preparare supă cremă de broccoli cu crutoane

Pune puţin ulei de măsline într-o cratiţă şi căleşte ceapă. Ca să eviţi prăjirea ei, poţi să adaugi câteva linguri de apă. Amestecă floretele de broccoli, ţelina, cartofii. Acoperă-le cu apă şi lasă-le la foc mediu până se înmoaie. Când legumele sunt gata, se ia cratiţa de pe foc şi se lasă puţin să se răcească. Se adaugă în blender şi se mixează adăugând apă în funcţie de consistenţa pe care o doreşti. Se condimentează.

Pentru a face crutoanele poţi să prăjeşti pâinea sau o pui la cuptor sau pe o farfurie pe calorifer ca să fie uscată. Se rupe, se pune în tigaie şi se stropeşte cu ulei de măsline. Se presară condimentele şi se lasă puţin la foc mediu. Puteţi adăuga caşcaval ras pe deasupra.

12. Reţetă supă cremă de cartofi cu crutoane

Ingrediente supă cremă de cartofi cu crutoane

500 gr. cartofi

1 buc. morcov

1 buc. pătrunjel

1 buc. ţelină

1 buc. păstârnac

sare

o lingură de unt (sau un gălbenuş de ou)

verdeaţa

cuburi de franzela prăjite

supa crema cartofi

Mod de preparare supă cremă de cartofi cu crutoane

Se pun cartofii la fiert în 1,5 l de apă rece cu sare, împreună cu zarzavaturile. Când s-au înmuiat se dau prin sită numai cartofii, zarzavaturile se strecoară. Se adăugă pătrunjel verde tocat

Se serveşte amestecată cu un gălbenuş, sau unt pus în farfurie. Supa se toarnă peste crutoanele din pâine.


Autor:
Carmen Ulian
Sursa:
barbatlacratita.ro
gustos.ro
petitchef.ro
culinar.ro
edithskitchen.ro
ebucataria.ro
retete.eva.ro/
Sursa-foto:
barbatlacratita.ro
culinar.ro
ebucataria.ro
recipe.dailyunadventure.netdna-cdn.com
cepapam.ro
becaskitchen.ro
momsmenu.com
bucataras.ro
Taguri:
retetă, supa crema, reteta ciorba, reteta sarmale, reteta tort
Urmareste Apropo.ro prin:
rss
mobile
Citeste si alte articole pe aceeasi tema
  • 10 reţete pentru cozonac 10 reţete pentru cozonac

    Se apropie Crăciunul, iar cozonacii nu trebuie să lipsească de pe masă. Cu nucă, stafide, gem, vanilie sau rahat, cozonacii propuşi de noi sunt delicioşi! Iată 10 reţete de cozonac:

  • Reţete bruschete: 14 reţete de bruschete
Reţete bruschete: 14 reţete de bruschete

    Bruschetele sunt de origine italiană, sunt delicioase şi pot face parte şi din alimentaţia vegetarienilor sau celor care sunt la dietă. Dacă ţi s-a făcut deja poftă încearcă şi tu una dintre cele 14 reţete de bruschete.

  • REŢETE FRIPTURĂ DE PORC: 12 reţete pentru friptură de porc REŢETE FRIPTURĂ DE PORC: 12 reţete pentru friptură de porc

    O friptură de porc bine făcută, însoţită de un vin bun, nu se compară cu nimic într-o seară în care cinezi la un restaurant elegant. Apropo.ro îţi aduce 12 reţete de friptură de porc, pentru a pregăti un ospăţ "regal" chiar la tine acasă.