toate sectiunile

11 de reţete de sarmale

22 dec 2015, 26286 afisari

Sarmale în foi de varză acră sau dulce, sarmale în foi de viţă sau sarmale în dovleac sunt doar câteva dintre cele 11 reţete de sarmale pe care le prezentăm mai jos.

11 de reţete de sarmale

Dacă nu ai încercat până acum să găteşti sarmale, ai ocazia să încerci măcar una dintre cele 11 reţete de sarmale ce urmează.

sarmale

1. Sarmale cu carne în foi de varză dulce

Ingrediente sarmale în foi de varză dulce:

- 1 kg carne tocată de porc ( sau porc şi vită-cantităţi egale )

- 110 grame orez

- 3 frunze de dafin

- 2 cepe

- 2 linguri de untură de porc (sau ulei)

- 100 g bulion/pastă de tomate sau roşii

- 1 varză mare dulce

- piper

- 1 lingură sare

- mărar

- cimbru

- opţional afumătură

Mod de preparare sarmale în foi de varză dulce:

Varza dulce, pentru a putea fi folosită la sarmale, trebuie opărită în prealabil, în apă cu sare.

Se alege carne mai grasă de porc (pulpă, costiţă, ceafă) şi se trece o dată prin maşina de tocat.

Altă variantă este să se toace atât carne de porc cât şi carne de vită, în cantităţi egale.

Carnea tocată se amestecă cu orezul curăţat şi spălat în câteva ape, ceapa tăiată cubuleţe foarte mici, piperul, sarea, frunzele de dafin tăiate mărunt şi 100 ml de apă. E foarte important adaosul de apă în umplutură.

Foile de varză se taie selectându-se bucăţile în care carnea poate să fie împachetată. În mâna stângă se pune foaia de varză, aproape de încheietura mâinii se aşează puţină carne şi se rulează foaia de varză cu mână dreaptă. Mâna stângă se strânge căuş pentru a nu lăsa să se desfacă tubul de varză, iar cu degetele de la mâna dreaptă se presează marginile foii de varză spre interior şi astfel se formează sarmaua.

Sarmalele se fierb în recipiente mari tapetate cu foi de varză, în care se dispun concentric, în straturi succesive în formă de melc. Peste ultimul strat de sarmale se pun apă (în aşa fel încat să acopere sarmalele), pastă de tomate şi două linguri de untură (ulei). Afumătura se aşează printre sarmale, la fel şi mărarul, foile de dafin şi cimbrul. După ce au dat în primul clocot, sarmalele sunt lăsate să fiarbă la foc mic timp de 2 ore.

Opţional, după ce au fiert două ore pe aragaz, sarmalele se pot lăsa încă 20 minute la cuptorul preîncalzit la 180 grade.

sarmale carne si varza

2. Sarmale cu carne în foi de varză acră

Ingrediente pentru sarmale cu carne în foi de varză acră

- 400 gr de carne de porc tocată

- 300 gr de carne de vită tocată

- 2 cepe

- 2 pumni de orez

- 3 linguri de bulion de roşii

- 1 legatură de mărar

- 1,5 kg de varză acră

- piper macinat

- 6-7 boabe de piper

- 2 foi de dafin

- cimbru uscat

-200 gr de slănină afumată (sau orice fel de afumatură)

Mod de preparare sarmale cu carne în foi de varză acră:

Se curăţă ceapa şi se toacă mărunt, după care se pune la călit în puţin ulei, la foc mic şi într-un vas acoperit, până când devine sticloasă. Se adaugă orezul ţinut în prealabil câteva minute în apă rece si 1 lingura de bulion. (Orez se pune cam 2/3 de cescuta). Se lasă la foc mic 2 minute, amestecând mereu. Se adaugă o lingură de bulion şi se mai lasă pe foc 2 minute. Într-un lighean sau castron mai mare se pune carnea, împreună cu ceapa şi orezul cu bulion călite mai devreme, 1/4 de linguriţă de piper măcinat, 1/2 linguriţă de cimbru uscat, mărarul tocat mărunt. Se amestecă bine. Dacă varza este sărată, nu puneţi sare, iar dacă este prea sărată, lăsaţi-o în apă caldă cel puţin o oră înainte de a fi folosită.

După ce aţi pregătit carnea, desprindeţi frunzele de varză de pe cotor, tăiaţi nervurile mai groase, puneţi foaia de varză în palmă, luaţi carne cu o lingură şi rulaţi foaia de varză în jurul cărnii, având grijă să acoperiţi cu varză şi capetele sărmăluţei, pentru a nu ieşi carnea. Sărmaluţele astfel pregătite se pun într-o cratiţă destul de încăpătoare, una lângă alta, în forma circulară. Pe fundul cratiţei puneţi în prealabil o lingură de ulei, 2-3 frunze întregi de varză şi un strat de 1 cm de varză tocată mărunt. După ce terminaţi de făcut un strat de sarmale, puneţi deasupra lor o lingură de bulion diluat într-o ceşcuţă de apă şi câteva bucăţi de afumatură. Printre sarmale rupeţi şi 2 foi de dafin uscat. Continuaţi apoi cu încă un strat de sarmale, apoi afumatură şi din nou sarmale, până când le terminaţi. Deasupra ultimului strat de sarmale puneţi un strat de 1 cm de varză tocată mărunt şi imprăştiaţi înca o lingură de bulion. Completaţi cu apă până când aceasta depăşeste cu câţiva cm sarmalele. Se acoperă cratiţa şi se pune la fiert la foc mijlociu cam 40 de minute.

Se verifică din când în când să nu scadă prea mult apa şi se completează când este nevoie. După aceea se dă focul mic şi se mai lasă până când sunt gata, cel puţin înca o oră. Practic trebuie să scoateţi o sarmaluţă pe o farfurie şi să o gustaţi, varza trebuie să fie bine fiartă.

Daca doriţi, puteţi să le fierbeţi la cuptor, dar va dura ceva mai mult, minim 2-3 ore. Vor fi însa mai gustoase.

3. Sarmale de post cu varză dulce

Ingrediente sarmale de post cu varză dulce:

- 1 varză mare

- 200 g ciuperci

- 200 g soia granule

- 1 morcov

- 2 cepe

- 4 linguri de orez

- 1 linguriţă boia dulce

- mărar tocat

- cimbru

- 2 linguri de bulion

- 1 litru de borş

- ulei.

Mod de preparare sarmale de post cu varză dulce:

Se înmoaie soia în multă apă caldă, circa o oră, apoi se fierbe 15 minute. Se lasă să se răcească şi se trece prin maşina de tocat.

Ceapa tocată mărunt şi morcovul ras se călesc 2-3 minute. Se iau de pe foc, se adaugă soia, ciupercile tăiate mărunt, orezul puţin opărit, verdeaţa tocată şi boia dulce. Se amestecă bine.

Se desfac foile de varză, se taie cotorul la fiecare şi se opăresc cu borş, până se înmoaie. Se umplu apoi cu compoziţia pregatită mai devreme, se rulează şi se aşeaza într-o cratiţă mare unsă cu ulei. Se adaugă praful de cimbru. Între rânduri se adaugă sos de bulion amestecat cu apă. Se pune cratiţa la cuptor, la foc potrivit, circa o oră şi jumătate.

sarmale de post cu varza

4. Sarmale de post cu varză acră

Ingrediente sarmale de post cu varză acră

- 1 varză acră

- 1 cană de orez

- 1 morcov

- 1 ceapa

- 1 ardei gras

- 1 ardei iute, proaspăt sau murat

- 1 ceaşcă de ulei

- 1 cutie roşii taiate în bulion

- sare

- piper pisat şi boabe

- foi de dafin

- mărar

Mod de preparare sarmale de post cu varză acră:

Varza se de spală si se pune la desărat, dacă e nevoie.

Se curaţă şi se spală legumele. Morcovul se dă pe răzătoare, ceapa se taie mărunt, la fel şi ardeiul.

Într-o cratiţă se pune uleiul şi se adaugă ceapa care se lasa să se înmoaie puţin. Se adaugă morcovul, ardeiul gras şi cel iute . Se amestecă de câteva ori în cratiţă şi se adaugă orezul bine spălat şi cană de apă. Se lasă pe foc până ce este absorbită toată apa. Între timp se potriveşte de sare, se adaugă piperul şi marar tocat. Se amestcă să se încorporeze. Când a fost absorbită toată apa, se stinge focul şi se lasă un pic să se răcească.

Apoi se ia cu lingura din compoziţie, se aşează pe foaia de varză şi se împăturesc sărmăluţe mai mari sau mici, după gustul fiecăruia, ale mele sunt mai mici.

Se aşează pe fundul unui vas care merge la cuptor, un strat de varză tocată, se pun câteva linguri de roşii tocate în bulion careva boabe de piper şi o frunză, două de dafin, pe urmă un rând de sarmale. Se continua cu roşiile în bulion, o foaie de dafin şi iar un rând de sarmale, până terminăm toate sarmalele. Deasupre se pune un strat de varză şi restul de roşii în bulion şi se presară mărar tocat şi se piune apă cât să acopere sarmalele.

Se pune vasul pe foc până incepe să fiarbă şi dă câteva clocote, apoi se bagă în cuptorul încălzit la 200 de grade. După 1/2 oră focul se micşorează, se controlează dacă sarmalele mai au suficientă apă şi se mai lasă la cuptor până varza e bine fiartă şi frumos gratinată.

5. Sarmale cu seminţe de dovleac şi varză acră(de post)

Ingrediente pentru sarmale cu seminţe de dovleac:

- dovleac

- seminţe de dovleac

- 1/2 sfeclă rosie

- 1 morcov

- 1 ceapă

- 1 lg făină

- 1 ceaşcă orez

- mărar,cimbru, dafin

- sare, piper

- foi de varză acră

Mod de preparare sarmale cu seminţe de dovleac:

Se toacă seminţele de dovleac, legumele se dau prin răzătoare. Se spală bine orezul. Toate ingredientele se amestecă şi se adaugă condimentele.

Amestecul rezultat se înveleşte în foile de varză şi se aşează într-o cratiţă. Se lasă la fiert 15 minute, după care se dau la cuptor jumătate de oră.

sarmale nuci si seminte

6. Sarmale cu nuci (post)

Ingrediente pentru sarmale cu nuci şi varză acră

- nuci

- 1/2 sfeclă roşie

- 1 morcov

- 1 ceapă

- 1 lg făină

- 1 ceaşcă orez

- 2 lg pastă tomate

- mărar,cimbru, dafin

- sare, piper

- foi de varză acră

Mod de preparare sarmale cu nuci şi varză acră

Se toacă nucile, legumele se dau prin răzătoare. Se spală bine orezul. Toate ingredientele se amestecă şi se adaugă condimentele.

Amestecul rezultat se înveleşte în foile de varză şi se aşează într-o cratiţă. Se lasă la fiert 15 minute, după care se dau la cuptor jumătate de oră.

Se pot pregăti în aceeaşi cratiţă sarmale cu seminţe de dovleac şi cu nuci.

7. Sarmale cu carne în foi de viţă

sarmale

Ingrediente sarmale cu carne în foi de viţă

- 1/2 kg carne tocată

- 50-60 foi de vita

- 1 morcov

- 1 ceapă

- 5 linguri orez

- 5 linguri pastă de tomate

- 2 ouă

- o legatură mărar

- o linguriţă cimbru

- 5-6 foi de dafin

- sare şi piper

Mod de preparare sarmale cu carne în foi de viţă

Curatam morcovul, îl dăm pe răzătoarea mică şi tocăm ceapă. Punem într-o tigaie la încins câteva linguri de ulei şi apoi adaugăm morcovul şi ceapa. Se călesc, până când de înmoaie puţin, se adaugă jumătate de cană de apă şi toată cantitatea de pastă de tomate. După ce a fiert se adaugă şi condimentele. Acesta este sosul pentru sarmale care se va folosi şi la umplutura sarmalelor.

Se amestecă carnea tocată cu orezul şi mărarul tocat, peste care vom adăuga sosul de sarmale. Se amestecă bine toate ingredientele. Se adaugă apoi 2 ouă. Se condimentează după gust.

Foaia de viţă de vie, opărită, se aşează cu nervurile în sus, adică partea netedă în palmă. Se pune din compoziţia pregătită şi le rulăm precum cele din foi de varză.

Într-o cratiţă se aşează pe fund câteva foi de viţă, peste care se pun sarmalele împăturite. Se adaugă apă cât să acopere sarmalele. Se fierb cu capac la foc mic aproximativ 1 oră. Mai pot fi gătite şi la cuptor.

8. Sarmale de post în foi de viţă

sarmale de post in foi de vita

Ingrediente sarmale de post în foi de viţă

- 3 cepe mari

- 1 morcov mare

- 1 ţelină mică

- 2 cutii ciuperci tăiate

- 1 cană orez cu bobul rotund

- 2-3 linguri pastă de tomate

- 8-10 linguri ulei

- 1 legatură mărar verde

- 1 legatură pătrunjel verde

- 500 ml suc de roşii

- sare, piper

- frunze de viţă (40-50 foi)

Mod de preparare sarmale de post în foi de viţă

Se opăresc foile de viţă de vie. Într-o cratiţă se pun 2-3 linguri de ulei, se adaugă orezul şi se călesc împreună.

Adaugăm peste orez, legumele tocate foarte mărunt, se călesc în continuare pentru 3-4 minute. Se condimentează după gust.

Adaugam peste orez si legume 1 cana de supa vegetala (eu am amestecat 1 cana cu apa si 1 lingura rasa de vegeta bio si am lasat-o sa dea intr-un clocot) si lasam pe foc mic pana ce orezul absoarbe toata apa. Bobul de orez trebuie sa fie doar putin patruns pentru ca in timpul fierberii trebuie sa imprumute gustul foilor de vita.

Amestecul final trebuie sa fie foarte bine scazut. După, se iau foile de viţă şi amestecul preparat şi se înfăşoară sarmalele.

Se aşează apoi într-o cratiţă, în care am pus câteva linguri de ulei, în cerc. Peste ele se adaugă suc de roşii amestecat cu apă călduţă, care se poate condimenta după gus, cât să acopere straturile de sarmale de post. Se mai verifică cuptorul, iar dacă sosul scade mai puteţi completa.Fierbem sarmalele pe foc foarte mic circa 2 ore.

9. Sarmale cu carne şi varză în dovleac

sarmale in dovleac

Ingrediente sarmale cu carne şi varză în dovleac

- un dovleac potrivit

- 2 verze murate

- foi dafin si piper

- smântână

- afumătură

- 1 jumate ceaşcă orez

- pastă de tomate

- 2 cepe

- 1/4 de kg carne tocată

- puţin zahăr (jumătate de cub)

- cimbru

- sare, piper

Mod de preparare sarmale cu carne şi varză în dovleac

Se taie capacul de deasupra la dovleac. Se scot seminţele

şi se scoate (se scobeşte) o lingură din carnea dovleacului (atenţie - o lingură!) şi se păstrează pentru compoziţie.

Se pregăteşte carnea şi varza ca pentru sarmalele obişnuite: ceapa, afumatura tocată mărunt, orezul şi carnea se pun la călit uşor într-o tigaie mare.

Roşiile decojite şi date prin mixer se pun la fiert cu puţin zahăr până scade sosul şi i se adaugă cimbrul , piperul şi un vârf de cuţit de sare.

Un pic din sosul de roşii se pune în amestecul cu carnea tocată dar chiar un pic, mai ales dacă sosul nu este foarte gros.Tot în amestecul de carne tocată se mai adaugă şi lingura de dovleac care s-a scobit la început.

Se împăturesc sarmalele căt mai mici după metoda clasică şi se aşează în dovleac. Un rând de sarmale, unul de varză tocată.

După ce s-a umplut dovleacul (lăsaţi 2 degete orizontale până la marginea de sus a dovleacului) se pune deasupra restul de sos de roşii şi completati cu apă până acoperă sarmalele. Se pune la loc capacul dovleacului.

Dovleacul se pune într-o tavă mare, sau vas de lut, în cuptorul încins la foc potrivit şi lasă cam 30 de minute. După acest timp

începeţi să încercaţi dovleacul cu un pai sau cu o scobitoare. Când dovleacul este gata sunt gata şi sarmalele.

10. Sarmale dezbrăcate cu carne

sarmale dezbracate

Ingrediente sarmale dezbrăcate cu carne

- 800g tocată de porc şi de vită

- bacon afumat

- 2 cepe mărişoare

- orez

- ulei

- 2 ouă

- sare, piper

- pătrunjel verde, mărar,

- sos de roşii

- smântână

Mod de preparare sarmale dezbrăcate cu carne

Carnea tocată se amestecă cu baconul afumat. Ceapa se prăjeşte în ulei, iar după ce devine sticloasă se adaugă orezul, spălat în prealabil sau care a fost lăsat puţin la umflat în apă, şi se mai călesc puţin.

Se amestecă carnea cu ceapa şi orezul, cele 2 ouă bătute bine, sare, piper, pătrunjel verde şi mărar.

Se fac porţii din carne ca pentru sarmale şi se pun într-o tavă, se adaugă sosul de roşii amestecat cu apă sau supă de carne, etc. Se lasă la cuptor circa 1 oră. Când sunt gata se pune pe deasupra smântâna.

11. Sarmale din foi de sfeclă şi orez (de post)

sarmale de post in foi de sfecla

Sarmale de post cu orez în foi de sfeclă

Ingrediente sarmale din foi de sfeclă şi orez

- 6 frunze de sfeclă (partea verde) şi 2 tulpini albe

- 6 linguri de orez deja fiert

- 1 linguriţă de ceapă tocată mărunt

- 1/2 morcov

- 1 lingură de pătrunjel verde tocat

- 125 gr mozzarella

- pesmet (facultativ)

- 1 lingura de ulei

- sare

- suc de roşii

Mod de preparare sarmale din foi de sfeclă şi orez

Curăţaţi şi spălaţi frunzele de sfeclă. Opăriţi frunzele (partea verde şi apoi le lăsaţi să se răcească întinse pe un şervet de bucătărie din bumbac sau in).

Înăbuşiţi în ulei tulpinile de sfeclă tăiate mărunt cu ceapa şi morcovul (ras pe răzătoarea mică)

Amestecaţi totul cu orezul deja fiert şi lăsaţi 1 minut sau câteva secunde pe foc ca orezul să prindă gust.

Într-un castron puneţi orezul cu zarzavatul, pătrunjelul verde tocat şi mozzarella tăiată cubuleţe mici şi amestecaţi (dacă rezultă prea lichid adăugaţi şi pesmet care o să absoarbă lichidul).

Săraţi şi umpleţi fiecare frunză de sfeclă opărită şi răcită cu acesta umplutură.

Înfăşuraţi ca pe sarmale şi aşezaţi fiecare sarma într-o tavă, dacă nu ştiţi să înfăşuraţi sarmale atunci faceti câte un rulou pe care îl prindeţi cu o scobitoare. Coaceţi 10 minute la 180°C în sos de roşii.


Autor:
Carmen Ulian
Sursa:
reteteculinare.ro
eculinar.ro
ciulea.ro
la-baguette.ro
reteteculinare.ro
Sursa-foto:
delabogdana.files.wordpress.com
nicolinaskitchen.blogspot.ro
vatra.ro
vivanatura.ro
Taguri:
reteta sarmale, sarmale cu carne, sarmale de post, carne, varza, tort, retete, apa, foc
Urmareste Apropo.ro prin:
rss
mobile
Citeste si alte articole pe aceeasi tema
COMENTARII Comenteaza
  • eugenia 15 iun 2013

    pt sarmale mult mai gustoase puneti mai multa ceapa dinstuita(5-6) la 1 kg de carne

    « Raspunde
COMENTEAZA
Eroare: Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!
Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!