Şi-a schimbat numele, după ce a pierdut la cărţi!
- Articol
- Video
- Foto
- Comenteaza
- Sondaj
Un locuitor din Noua Zeelandă a aflat acum, când i-a expirat paşaportul, că şi-a schimbat numele în urmă cu patru ani.

Bărbatul, în vârstă de 22 de ani, al cărui nume iniţial nu a fost dezvăluit, se numeşte acum... Full Metal Havok More Sexy N Intelligent Than Spock And All The Superheroes Combined With Frostnova.
Numele are 99 de caractere, cu unul mai puţin decât limita maximă împusă de lege.
Pe un forum online, unul dintre prietenii celui mai 'sexy şi inteligent supererou" povesteşte cum s-a întâmplat acest lucru.
Tânărul se afla în compania mai multor amici, alături de care a consumat alcool în exces. La un moment dat, pierzând la jocul de cărţi, a acceptat să-şi schimbe numele iar prietenii săi i-au ales noul nume. Din nefericire pentru el, bărbatul a "uitat" evenimentele din acea zi, până săptămâna aceasta, când a trebuit să-şi reînnoiască paşaportul.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului Afacerilor Interne, Michael Mead, a declarat că cererea a fost înregistrată legal, în martie 2010, fiind plătită şi taxa de 110 dolari.
Mead a adăugat că, în actuala situaţie, tânărul are de ales între a-şi modifica toate celelalte acte, conform noului nume, sau să depună o nouă cerere de schimbare a numelui, cerere care va fi procesată în circa opt zile.
- Autor:
- Marian Andrei
- Sursa:
- nydailynews.com
- Sursa-foto:
- nydailynews.com

-
"Justiţia" şi "Anal", nume proaste pentru neozeelandezi
Oficiul pentru înregistrarea Naşterilor, Deceselor şi Căsătoriilor din Noua Zeelandă a publicat ieri lista actualizată a prenumelor interzise a fi atribuite noilor născuţi.
-
Cu ce prenume scandalos a vrut un cuplu să-şi boteze copilul
Un cuplu suedez a vrut să îşi boteze copilul cu un prenume format din 43 de litere şi cifre!
-
Prenume de botez interzise, în România şi în lume
Soarta copiilor de pretutindeni poate fi scrisă de părinţi la înregistrarea prenumelor de botez, întrucât semnificaţia şi inspiraţia din spatele acestora poate avea consecinţe grave asupra celor mici, pe tot parcursul vieţii.