toate sectiunile

De ce miroase sconcs-ul atât de urât?

31 mai 2016, 1076 afisari

Dacă ar trebui să alegi un animal care nu ai vrea să fii, atunci acela ar fi aproape sigur sconcs-ul. Iată mai jos motivul principal.

De ce miroase sconcs-ul atât de urât?

Este o creatură prietenoasă şi ar arăta bine ca animale de companie. Dar celebrul miros a transformat sconcsul într-un animal nedorit. Ce face ca sconcsul să miroasă atât de urât? Are glande miroase extrem de puternice şi care conţin un lichid urât mirositor. Iar sconcsul poate emana mirosul urât cu o precizie uimitoare. Cele două glande sunt poziţionate sub coadă. Sconcsul îşi fixează duşmanul şi trage asupra lui cu jeturi de lichid urât mirositor.

Jeturile pot sări la o lungime de trei metri. Sconcsul poate decide dacă trage cu o glandă, cu cealaltă sau cu ambele în acelaşi timp. Iar fiecare dintre glande conţine lichid cât pentru cinci sau şase jeturi. Mirosul este atât de puternic încât poate sufoca victima, ceea ce înseamnă că vei respira cu mare dificultate dacă eşti prin preajmă. Şi dacă jetul emanat de un sconcs te loveşte la nivelul ochilor, îţi poţi pierde vederea temporar. Dar sconcsul nu loveşte fără avertisment. Mai întâi îşi ridică coada sau piciorul, moment din care ai destul la dispoziţie să o iei la fugă. De când sconcşii au început să fie crescuţi pentru blană, în ferme specializate, s-au înregistrat tot mai multe cazuri de îndepărtare a glandelor respective de la sconcşii tineri. Sunt trei tipuri de sconcşi: cei dungaţi, cei cu pete şi cei cu botul alungit.

Sconcşii trăiesc în America de Nord, în America de Sud şi în America Centrală. Sconcsul dungat are o dungă albă ce se întinde din vârful botului până între urechi şi o altă dungă albă care începe de pe ceafă, se împarte în două dungi separate şi continuă până la coadă. Sconcsul dungat trăieşte mai ales în Canada şi Mexic. Cei mai mari au 76 de centimetri lungime, o coadă lungă de 23 de centimetri şi cântăresc 13 kilograme. Picioarele din faţă ale sconcsului sunt dotate cu gheare lungi pe care acesta le foloseşte pentru a săpa după insecte. Dacă vedeţi mult gropi superficiale într-o zonă, poate însemna că un sconcs s-a hrănit în zona respectivă. Sconcşii sunt de mare ajutor oamenilor în condiţiile în care se hrănesc cu insecte şi mici animale ce pot dăuna culturilor.


Autor:
Cristian Ionita
Sursa-foto:
studentie.ro
Taguri:
sconcs, animal, america, companie, celebru, transformare
Urmareste Apropo.ro prin:
rss
mobile
Citeste si alte articole pe aceeasi tema
COMENTARII Comenteaza
  • Nu exista comentarii
COMENTEAZA
Eroare: Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!
Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!